Au trecut opt ani de când am fost ultima dată în insula Creta din Grecia. În urmă cu 8 ani am stat în Ammoudara timp de o lună, ocazie cu care am și vizitat puțin insula. Acum, am ales chiar în prima zi a anului 2023 ca destinație de concediu tot insula Creta, zona Chania.
Am mers în perioada 17 – 24 mai, ceea ce nu a fost foarte inspirat din perspectivă meteorologică. Apa nu a fost chiar caldă și am avut parte și de nori și chiar puțină ploaie. Bine că am avut mașină! Și muzică grecească!
Chania (în greacă Χανιά – Hania) este al doilea oraș ca mărime din Creta, Grecia și capitala prefecturii cu același nume. Este vechea capitală a insulei, din perioada venețiană până la cucerirea turcă.
Dacă alegeți ca să vizitați insula Creta, vă recomand cu tărie ca să închiriați o mașină. Sunt cu adevărat multe locuri frumoase de vizitat! Noi am închiriat o mașină pentru toată perioada concediului. Am fost așteptați la aeroport cu o pancartă pe care scria numele meu, ca în filme. 🙂
Închirierea unei mașini este o opțiune foarte bună pentru că sunt multe de vizitat. Mai ales în cazul nostru, când vremea nu a fost chiar cea mai bună, mașina ne-a ajutat să nu ne ratăm concediul, ci să vedem insula. Pe cât s-a putut, când se anunța ploaie într-un loc, am mers cu mașina în altul.
Un loc pe care nu l-am văzut data trecută când am fost pe insulă este Laguna Balos.
Ne-am apucat de drum din Chania. A fost un drum de peste o oră cu mașina, în principiu din cauză că o parte a drumului nu este făcută și se merge destul de încet. Apoi, după ce parcăm mașina, mai sunt vreo doi kilometri de mers pe jos, în pelerinaj.
Din păcate, apa nu a fost tocmai bună de îmbăiat, așa că ne-am plimbat prin zonă și ne-am relaxat la.. umbră. 🙂
Apoi, într-o altă zi, am mers în Elafonissi. Această plajă este super faimoasă pentru culoarea ei!
Aici nu am mai rezistat și am intrat în apă, chiar dacă nu era prea caldă. Am nimerit o zi cu soare, așa că a fost inevitabil ca să mă bucur de apă. Din păcate însă, nu au fost prea mulți curajoși care să fi făcut asta.
După Elafonissi a venit vrea să mă întorc în Ammoudara. Am ajuns acolo cu dorința de a vizita din nou și Heraclionul, dar mai ales pentru că socrul meu voia să vadă Knossos.
Cnossos, Knossos sau Cnosos este un sit arheologic situat la 5 km sud-est de Heraklion, capitala insulei Creta, în care se află ruinele unei importante așezări și ale unui palat minoic, descoperite și restaurate între 1900-1931 de către arheologul englez Sir Arthur Evans.
Ce se poate vizita pe insula Creta, aproape de Chania?
Eu vă recomand ca să vizitați neapărat laguna Balos, plaja Elafonisi și orașele Heraclion și Rethymno. Grădina municipală din Rethymno este superbă!
Ca interval din an, probabil că începând cu luna iunie și până în septembrie sunt cele mai bune șanse ca să avem parte de vreme bună, așa că recomand acest interval. Pe insulă am prins vreme bună de baie și în octombrie, dar nu m-aș baza pe asta!
Dacă alegeți Chania ca loc de cazare, vă recomand să închiriați casa în care am stat noi: Giorgia’s House Chania. Casa este foarte faină iar proprietara este super de treabă. Are trei dormitoare și este aproape de plajele Nea Chora, Kladissos și Koum Kapi, dar și de zona centrală și celebrul far.
În zona centrală sunt multe taverne și magazine, dar și supermarketuri. De asemenea, se poate cumpăra și pește și fructe de mare de la magazinele de pește și, dacă ați închiriat o casă cu bucătărie, puteți găti chiar voi peștele! Vă recomand să încercați diverse specii de pește ale locului!
Concediu plăcut tuturor! 🙂